Ozzy and Me

Ieri am avut un gand. Sa imi caut un coleg de camera. Am gasit la servici. Am vorbit, am negociat, am batut palma. L-am condus acasa si a fost de acord sa ramana. Nu am conditii de lux, dar a fost de acord sa ramana si sa impartim camera. Este un tip mai pricajit asa, blondut, tanar, la inceputul vietii. L-am intrebat daca ii este foame si mi-a zis ca da. I-am dat ce am avut mai bun prin frigider. A fost multumit, l-am si filmat ca era tare amuzant.

Sa imi spuneti ce parere aveti despre colegul meu de camera!

Zi Insorita

O zi insorita anunta de bine. O zi in care soarele sa ajunga pana la sufletul nostru intunecat si sa ne lumineze ziua. Treaba este ca raza de soare ajunge cu greu, cu taoate ca soarele incearca sa ne lumineze pe toti. Am vazut acum ceva vreme un film, SF de fel, dar ideea impresioneaza: Sunshine. Unde o echipa de oameni incearca sa salveze soarele de la moarte. Daca ar putea cineva sa ne salveze si noua suflete intunecate de la moarte. Cand spun moarte nu va ganditi la adevaratul sens al cuvantului, cand spun suflet mort ma refer la omul care a pierdut orice speranta, la omul care nu mai permite razei de soare sa-i lumineze sufletul. Ar trebui sa facem si noi o echipa sa salvam sufletele de la moarte, sau macar sa incercam.

Azi

Ora 1:30 AM inca incerc sa adorm. Ma zvarcolesc prin pat sa imi gasesc un loc mai confortabil. Caut pe cineva. Nu gasesc. Nu am cum. Reusesc sa adorm. Batai in usa, e colega de apartament, are nevoie de cheile mele sa descuie usa. I le dau robotic si pleaca. Ma uit la ceas sa vad cat mai am de dormit, 6:44. Nu prea mai am mult, cam 46 min. Stau cu ochii inchisi si nasul in perna. Cand incep sa motai suna ceasul "desteptarea". S-au dus asa repede 46 min!...Incredibil! Il inchid si imi zic: "Mai stau un pic ca n-o` fii foc". Trece "pic"-ul si ma uit la ceas, a durat 38 min. Ma dau jos din pat si ma pregatesc de plecare cu un ochi inchis, inca nu suport lumina din camera. Iau in brate masa din hol in drum spre baie, injur printre dinti, ca in gura mare nu pot. Unii dintre noi inca mai sforaie cu pofta. Plec cu o intarziere de 30 min de acasa, eu marele punctual. Cand ajung in statie vad ca "prieteni mei" ma asteapta, chiar daca e frig, sunt acolo. Vine 282-ul. E plin ca de obicei. "Prieteni mei" din fiecare dimineata se ingramadesc spre usa, sunt prins la mijloc. Sunt urcat in autobuz impins in rinichi de o geanta de voiaj destul de dura. Nu zic nimic, ce as putea sa zic. Dupa 2 statii prind un loc, nu ii dau drumu, ma asez cu gandul ca stau si eu un pic mai linistit. Linistea nu dureaza mult. Langa mine se aseaza o batranica cu 3 genti, sunt obligat sa sustin una dintre genti pe picioare. Accept! O ora suport confortul din 282. Ajung la destinatie! A dat Domnu`!

A Venit Toamna

Suntem in octombrie, deja sau dus bucuriile verii. Anotimpul asta parca ne inchide la culoare si pe noi oameni nu doar natura de afara. Eu unu sunt mai trist ca asta vara...mai inchis la culoare, desi bronzul cules la mare s-a cam dus, deci fizic sunt mai alb, psihic negru. Cred ca si natura asta cu anotimpurile ei are un rost aparte. Daca ar fi mereu vara sau primavara, cred ca as fi mereu vesel si senin, asa cu toamnele si iernile astea...mereu am fost trist. Poate ca nu e bine sa fii mereu vesel, dar nici trist. Oare se va intampla ceva toamna sau iarna asta sa imi mai decoloreze un pic sufletul, oare sa imi schimb eu parerea despre aceste 2 anotimpuri. Greu de aflat. Traim si invatam, aflam, gresim, iertam, iubim, uram.