Azi

Ora 1:30 AM inca incerc sa adorm. Ma zvarcolesc prin pat sa imi gasesc un loc mai confortabil. Caut pe cineva. Nu gasesc. Nu am cum. Reusesc sa adorm. Batai in usa, e colega de apartament, are nevoie de cheile mele sa descuie usa. I le dau robotic si pleaca. Ma uit la ceas sa vad cat mai am de dormit, 6:44. Nu prea mai am mult, cam 46 min. Stau cu ochii inchisi si nasul in perna. Cand incep sa motai suna ceasul "desteptarea". S-au dus asa repede 46 min!...Incredibil! Il inchid si imi zic: "Mai stau un pic ca n-o` fii foc". Trece "pic"-ul si ma uit la ceas, a durat 38 min. Ma dau jos din pat si ma pregatesc de plecare cu un ochi inchis, inca nu suport lumina din camera. Iau in brate masa din hol in drum spre baie, injur printre dinti, ca in gura mare nu pot. Unii dintre noi inca mai sforaie cu pofta. Plec cu o intarziere de 30 min de acasa, eu marele punctual. Cand ajung in statie vad ca "prieteni mei" ma asteapta, chiar daca e frig, sunt acolo. Vine 282-ul. E plin ca de obicei. "Prieteni mei" din fiecare dimineata se ingramadesc spre usa, sunt prins la mijloc. Sunt urcat in autobuz impins in rinichi de o geanta de voiaj destul de dura. Nu zic nimic, ce as putea sa zic. Dupa 2 statii prind un loc, nu ii dau drumu, ma asez cu gandul ca stau si eu un pic mai linistit. Linistea nu dureaza mult. Langa mine se aseaza o batranica cu 3 genti, sunt obligat sa sustin una dintre genti pe picioare. Accept! O ora suport confortul din 282. Ajung la destinatie! A dat Domnu`!